Colaborări

Perspectiva artistică este fundamentată pe creativitate. Creativitatea este ceva pe care au nu-l au doar artiștii, ci orice om. ArtiștIi doar cultivă creativitatea în mod special, pentru că este un mod de a gândi. Acesta este motivul pentru care, datorită acestui mod aparte de a gândi, ca artist ai posibilitatea să pui în relații noi lucruri și elemente din domenii foarte variate.

Colaborările pentru mine ca artist ating domenii precum artele spectacolelor, scenografie, design interior și decorare, pictura murală și de șevalet, design de grădină și agricultură, proiectare peisagistică, arhitectură sau industrie, pedagogie.

Proiecte

Acasă la Ocnița

Un proiect dezvoltat alătruri de Asociația TAO menit să revitalizeze satul românesc și să stârnească interesul pentru viața atât de bogată și vie la țară.

Este mai mult decât o colaborare. Este un proiect de viață căci face parte din viața mea, a familiei mele și a prietenilor mei dragi Cristiana Codescu și Thomas Campaner alături de care se dezvoltă.

Este proiectul micii noastre comunități de două familii care vrem să punem bazele unui spațiu care să inspire și să motiveze oamenii să se întoarcă la valorile și izvoarele noastre originare.

Sonnentor

Agricultura biodinamică este parte de temelie în proiectul Acasă la Ocnița și implementarea ei în acest proiect a adus colaborarea, alături de Asociația TAO, către noi orizonturi, întâlnind Sonnentor România, unul din cei mai mari producători și distribuitor de ceaiuri organice și biodinamice din lume.

Am realizat proiectarea unei grădini pilot în locația Sonnentor de lângă Reghin și am propus un proiect de dezvoltare biodinamică amplă cu grădină de legume, grădină pădure, revitalizare sisteme naturale de apă, grădină de prezentare plante reprezentative ale companiei.

Un proiect mare care trag nădejde va ajunge să fie un proiect implementat în următorii ani.

Carnavalul Animalelor

Împreună cu Asociatia Aripi de Copil am întâmpinat Primăvara pe compoziția lui Camille Saint-Saëns „Carnavalul animalelor”, iar aripile copiilor ne-au purtat pe muzică până la soare și-napoi.

Oricât ar părea de imposibil să pui în scenă un spectacol regizoral, coregrafic, scenografic și narativ în 2 săptămâni, cu dansatori pe care nu-i cunoști, cu o orchestră cu care ai repetiție o singură dată în ziua spectacolului și cu o echipă de costumieri și scenografie care trebuie să creeze complet recuzita pentru un ansamblu întreg de dansatori, prin sprijinul Cerului s-a putut face posibil… imposibilul.

La chemarea și initiativa celor din Asociatia Aripi de Copil ne-am întâlnit cu dansatorii de la Scoala de balet Ovidiu Danci și cu Orchestra Nouă Transilvană, sub bagheta dirijorului Grigore Ciobanu, alături de contrabasistul Ioan Cristian Braica, pentru a aduce la viață Carnavalul Primăverii.

Mocănița Culturală

În parteneriat Asociația Mocanita Transilvaniei, Asociația TAO și primăria Teaca am pus la cale în 2023 un proiect special: Mocănița Culturală!

Finanțat prin PNRR și prefectat de AFCN, proiectul „Mocănița Culturală” are ca scop stimularea dezvoltării culturale și artistice în comunitatea noastră.

Aici, elevii liceului din Teaca și cei 24 de tineri de la casele de tip familial au ocazia de a participa la ateliere creative și de a se bucura de manifestări artistice speciale.

Prin cele 12 ateliere de creație, ne propunem să le oferim abilitățile și încrederea de care au nevoie pentru a avea un trai decent aici, în România, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Aici poți să vezi cum s-a desfășurat acest proiect artistic atât de bogat.

Festivalul Arta-n tren – ediția 1 & 2

Gara – un loc al întâlnirilor.
Trenul – un prilej al descoperirilor.
Arta – vehiculul întâlnirii cu ceilalți și al descoperirii de sine.
Mocănița Transilvaniei va strigă „în vagoane!” pentru o călătorie către atât de bogata lume a creativității – „Arta-n tren”!
Opririle sunt printre rime, printre cântece, la dans și teatru, la emoții și culoare, la povești și legende, la poezie și muzică.

Trenul, arta și călătoria – „Arta-n tren” este magia! Poftiți în vagoanele Mocăniței Transilvaniei!

Artă, patrimoniu și credință

La inițiativa Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud alături de părintele Mihail Lostun din parohia ortodoxă Vermeș, tinerii și copiii din comunitatea satului au petrecut o zi plină de artă, în spații pline de istorie și de amintiri alături de oameni care iubesc cultura, patrimoniul și treaba făcută bine și cu sens.

Lavinia și Oana de la Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud pe lângă dragostea de a sta între dărâmături, căutând să pună înapoi piatră cu piatră, cărămidă cu cărămidă, reclădind trupul uneia dintre cele mai vechi biserici evanghelice din județul Bistrița -Năsăud, au o dragoste pentru cultură. Proiectele lor se întâmplă în castele, în curți de biserici, în piețe și târguri…

Iaca așa, am ajuns să le fiu alături în inițiativa acestei tabere de artă, patrimoniu și credință pornită la Vermeș. Chiar dacă a fost o singură zi, am pornit cu mic cu mare din curtea Bisericii ortodoxe spre șantierul Bisericii Evanghelice, părintele Mihail Lostun ne-a binecuvântat și ne-am rugat alături de cei 30 de copii care au participat din comunitate, pentru a avea o zi plină și bogată. Am pornit la drum …..cu :

  • Jocuri și voie bună – Ne-am jucat cum ne jucam odată, cu Leapșa, Floare floare deschide-te, Mâța pe-nghețate, Mâța și șoarecele, Friptea până când am obosit cu toții.
  • Drumeție după resurse – După o împrospătare hai la drum să strângem bolovani și lemne de pe dealuri. Am dat de o adăpătoare de vaci și ne-am udat pe cinste.
  • Povestea „Ciorba de bolovani” – Am spus-o dar nu oricum, ci cu mâinile în ceaun…. am făcut povestea să prindă viață la propriu, peste bolovanii strânși și spălați am pus legume felurite, verdețuri aromate, smântânuri grase și slănină afumată….să mai zică cineva că din pietre nu iese zamă bună.
  • Desen și pictură intuitivă – Lăsăm urme peste tot, când suntem mici pe pereți, pe haine pe oriunde se poate, desenăm și scrijelim ne bucurăm să facem….arta se naște din fapte, cu cât mai aproape de libertate cu atât mai vie, am pornit de la linii și de la dinamică mare de foi, sute de foi care se plimbă prin mâini și am ajuns la vrăjitoare pe mături, rachete, acadele și câte alte năstrușnicii.
  • Planificarea și construirea unui sat – Să auzi într-o discuție cu tinerii și copiii de azi viitori oameni mari mâine, cum văd ei comunitatea, proprietatea, satul, spațiul comun cum și cât sunt dispuși să dăruiască pentru ceva comun ce este înspre beneficiul tuturor….e ceva special.
  • Foc de seară cu povestea zilei petrecute alături de părinți, preot și de cei dragi – M-a îmbogățit ziua aceasta și mi-a umplut inima de căldură, pentru că iată arta, patrimoniu și credința puse la un loc fac punți între oameni și punți între vremuri.

Aripi muzicale – Ploaia de stele

În acest an s-a născut proiectul Aripi Muzicale, proiect al Asociației Aripi de Copil prin care muzica, teatrul, euritmia, baletul, poezia se întâlnesc într-o formă nouă care cuprinde în dimensiunea sa artistică inclusiv publicul în actul artistic.

Proiectul mi-a oferit prilejul să pornesc o mișcare de înnoire a modului de a face spectacol, să realizez o relegare a publicului cu artistul și cu actul artistic.

Conceptul și structura realizată vine către timpul actual care ne cere un nou mod de a face spectacol, iar noi artiștii trebuie să răspundem acestei cerințe.

Alături de mine în proiect au fost Georgiana Fodor și Christophe Alvarez doi virtuozi ai pianului care prin compozițiile de F. Schubert, F. Chopin , A. Vivaldi și P.I. Tchaicovsky au creat atmosfera muzicală a poveștii Ploaia de stele, povestea culeasă de frații Grimm ce deschide dimensiunea darului dusă până la sacrificiul de sine.

Pentru a putea însufleți povestea am coloaborat cu Laura Boldor și cu talentatele balerine ale Școlii de Balet Ovidiu Danci din Bistrița.

Găzduirea oferită de Palatul Culturii Bistrița a ridicat întregul eveniment la un nivel de înaltă prestație artistică.

Interesat de o colaborare?

Experiența mea în mai multe domenii artistice, pedagogice și de managment cultural artistic, face ca posibilitățile de colaborare pe care pot să le ofer să fie foarte variate.

Mă entuziasmează proiectele inedite, îndrăznețe, cu un grad ridicat de provocare, prin care pot schimba mentalități și paradigme.

Dacă proiectul tău are nevoie de o perspectivă creativă, artistică, inovativă, cu o viziune nouă de design și management, putem colabora.